Durerea cronică este un fenomen complex și multilateral – deoarece persistă după vindecarea țesuturilor (>3 luni), răspunde insuficient la tratamentul medicamentos și este asociată cu o deteriorare semnificativă și progresivă a calității vieții pacientului, poate fi acompaniată de manifestări psihoemoționale, cerință crescută în medicație și dezadaptarea socială a persoanei. Cercetările experimentale și clinice de ultimă oră descriu modelul biopsihosocial al durerii cronice - care este o combinație de factori biologici (sistem nervos central, periferic, autonom, endocrin, predispoziție genetică), psihologici (cunoștințe, convingeri, strategii de înfruntare a durerii, suferință, comportament dureros) și factori sociali (activitățile zilnice, factori de stres din mediu, relațiile interpersonale, mediul familial, suport/izolare socială, așteptări sociale, factori culturali, aspecte medico-legale, de asigurare, experiențele de tratament anterioare, istoricul de lucru). Factorii psihologici implicați țin atât de emoții cât și de procese cognitive: abilitatea de evaluare și convingeri. Acestea pot avea influență majoră în răspunsul individual la durere. Evaluarea durerii este sensul pe care fiecare individ îl dă durerii iar convingerile se formează pe parcursul vieții sub influența experienței. Dacă stimulul este considerat dăunător și este considerat că va produce leziunea țesuturilor atunci va fi perceput mai pronunțat (Gatchel, 2009).
Durerea cronică a devenit o problemă majoră la nivel global. Studiu global de evaluare a poverii maladiilor (Global Burden of Disease Study) arată că durerea cronică și persistentă este o importantă cauză de morbiditate și dizabilitate la nivel global (GBD 2016). Datele sugerează că 20% din populația adultă suferă de durere și 10% sunt diagnosticați în fiecare an cu durere cronică. Problema durerii a fost inițial analizată prin prisma biomedicală – fiind considerată o manifestare a maladiei de bază dar studiile recente demonstrează că durerea cronică este o nozologie separată care a devenit o problemă de sănătate publică. Durerea cronică aduce o povară semnificativă pentru pacienții cu durere și familiile lor, societate și economie.
Durerea este o problemă de sănătate publică datorită prevalenței înalte, comorbidităților asociate și dizabilității pe care o generează. Analiza prevalenței durerii variază de la o țară la alta fiind între 2 – 40%. Este considerat că global sunt afectați de durerea cronică 10% din populație, adică 60 milioane de oameni suferă durere iar studii naționale și regionale indică prevalența 20 – 25% (Gureje, OMS, 1998). Asistența medicală primară în Asia, Africa, Europa și America sugerează că prevalența durerii persistente este 10 – 25%. O analiză recentă în SUA a demonstrat prevalența de 12 – 20%, iar în Europa de 20% (Breivik, 2006). Prevalență mai mare de 40% au raportat Italia, Franța și Ucraina. Aproape 90% dintre cei chestionați suferă de durere cronică în mediu 2 ani și 1/3 nu au durerea controlată. Durerea aduce suferință indivizilor și provocări sistemelor de sănătate, economiei și societății: în fiecare an 1 din 5 europeni este afectat de durere cronică. Acesta include 153 milioane de persoane ce suferă de migrenă sau alte cefalei cronice, 200 milioane cu patologie musculoscheletală și 100 milioane cu durere cronică. Academia Americană de Management al Durerii menționează că 57% din americanii adulți suferă de durere cronică sau recurentă în ultimul an. Dintre aceștia 62% suferă de durere mai mult de 1 an și 40% menționează că au dureri permanente. Din aceste considerent Congresul American a declara 2001 – 2010 „ Decada de Control al Durerii și Cercetare" iar Comisia Comună de Acreditare și Atestare a Organizațiilor Medicale cere specialiștilor să considere durerea al V- lea semn vital, deci obligator de măsurat și înregistrat.
Impactul și povara globală a durerii este determinată nu doar de prevalența înaltă dar și de severitatea durerii și patologiile comorbide. Sunt corelate pozitiv cu durerea cronică o multitudine de patologii cronice non – comunicabile cum ar fi: diabetul zaharat, artritele, depresia, astmul și altele. Se cunoaște că suferă mai frecvent femeile, vârsta medie 60 – 70 ani. Prevalența este invers proporțională cu statutul socio – economic și va continua să crească datorită proceselor demografice de îmbătrânire a populației. Durerea cronică provoacă tulburări psihologice și de comportament, reducerea contactelor sociale, activităților și intereselor ce duce la anxietate și depresie care la rândul lor mențin cercul vicios al durerii și scade dramatic calitatea vieții pacienților (Blyth, 2010).